Poate nu intamplator, anul care aproape a trecut, ma face sa cred ca azi sunt mai inteleapta. A fost un an greu, desi mi s-a parut ca a zburat in clipe grabite. Nu lung, dar intens. S-au intamplat atatea lucruri frumoase, mi s-au intamplat mie, ni s-au intamplat noua. E greu sa tragi doar o linie la final, impreuna cu un set clar de concluzii. Nici nu vreau sa fac asta, in schimb, imi doresc sa imi iau tot timpul de care am nevoie, si sa ma bucur de fiecare lucru trait si invatat. Se apropie din nou cea mai frumoasa perioada din an, cu luminite colorate (preferatele mele), fulgi mari si pufosi de zapada alba, arome de coaja de portocala si lemn ars, copacei impodobiti si focuri de artificii. E o perioada care pur si simplu imi e draga. Dar de cativa ani, poate chiar de cand am crescut, nu ma mai pot bucura cu aceeasi intensitate si sinceritate, cu care o faceam atunci cand eram mica. Si de fiecare data, imi spun in gand, anul asta va fi altfel, va fi ca atunci cand inca lasam scrisorica colorata in fereastra de la bucatarie, si asteptam cu sufletul mic sa primesc un semn de la Mosulica cel ocupat. Imi dadeam seama cat de solicitanta munca avea el, dar eram rabdatoare. Nu imi amintesc bucurie mai mare decat cea pe care o simteam cand scrisorica mea disparea intr-un mod miraculos din fereastra si se transforma in vise implinite. Parca acum uitam ca am fost odata copii, ne pierdem intre detaliile unei lumi tot mai obosite si triste, epuizata de probleme si de griji. O numim maturizare, si nu ne place deloc. Farmecul ei sta insa in versatilitatea cu care ne surprinde pe fiecare dintre noi. Azi e bolnava si trista, maine e bucuria de a trai. Am invatat multe anul asta. Am invatat ca lucrurile se intampla asa cum trebuie sa se intample, niciodata altfel. E greu sa le acceptam atunci cand nu sunt previzibile si clare. E greu sa le acceptam pur si simplu. Dar timpul le leaga pe toate, vindeca ranile, diminueaza durerea, transforma si recicleaza sentimentele, aduce linistea in suflete. Mosulica a fost tare ocupat si anul asta, ocupat si stresat, obosit, si bolnav. Dar nu a uitat sa imi faca cel mai frumos cadou dintre toate: intelepciunea de a vedea cat de norocoasa sunt. Nu a fost nevoie sa ii mai insir pe hartie desene colorate, a inteles ce vis aveam nevoie sa imi fie implinit. Si azi, sunt tare fericita. Pentru ca indiferent de ce se va mai intampla, stiu ce culoare are fericirea mea.
Iti multumesc, draga Mosulica, pentru clipa in care am ajuns azi sa ma simt asa, iti multumesc ca m-ai ascultat atunci cand eram mica, si m-ai facut sa cred ca lumea asta e mult mai mult decat putem vedea. Si nu in ultimul rand, iti multumesc ca mi-ai deschis sufletul si i-ai gasit perechea.