Uneori prefer sa citesc, decat sa ascult minciunile oamenilor. Mi-am rezervat dreptul de a fugi cat mai departe de minciuna intotdeauna justificabila (in opinia celor care o folosesc fara remuscari). Sa fiu sincera, am obosit de cei care nu sunt in stare sa isi asume alegerile, si simt nevoia sa le ambaleze frumos in pachete de „impresii artistice” sau de „abtineri” de la adevar. O minciuna nu trebuie neaparat rostita, e suficient sa fie intuita, are acelasi efect.

Azi (si de acum incolo) ma impresioneaza oamenii care au un caracter frumos, lipsiti de complexe de inferioritate si frustrari aparente. Mi-as dori sa cunosc cat mai multi dintre ei in viata asta, pe care o am acum. Care si asa e mult prea scurta pentru a putea descoperi toate locurile magice de care am auzit. Imi doresc clipe de liniste si de siguratate in care sa ma pot pierde in carti frumoase si in lumi de poveste. Dar in calatoria mea, nu voi fi niciodata singura, il voi avea alaturi pe cel care stiu ca nu ” a invatat”  in viata asta sa ma minta. Asta imi umple sufletul de o bucurie greu de descris in cuvinte negre pe o coala de hartie. Si pentru asta il iubesc. Cu totul.

Decat sa mai ascult minciuni frumos ambalate (care si acum dor), prefer orele intregi de tacere. Tacerea mea preferata in doi.