Au trecut aproape zece ani de cand am terminat liceul. Acei zece ani care ma asteptam sa fie surprinzatori. In ultima zi in care am stat in banca a treia de la geam, mi-am imaginat pana unde vom ajunge fiecare din noi. Pana unde voi ajunge eu. Nu credeam ca ziua asta va veni atat de curand. Am desenat o linie imaginara si am incercat sa inteleg cum m-am schimbat. La 18 ani timpul imi parea mai generos. Dar acum imi dau seama ca timpul e necrutator. Poate ne-a luat prin surprindere, si nu am ajuns inca unde ne-am propus…sa cucerim lumea, sa salvam lumea, sa traim fericiti pana la adanci batraneti, sa avem succes, faima. Dar inainte de orice, m-am oprit…si mi-am pus singura o intrebare: ce ma face cu adevarat fericita? Felul in care arat, hainele pe care le port, masina pe care o conduc, oamenii pe care ii cunosc, banii? Am avut toate astea. Dar pentru mine…nu a fost suficient. Am vrut sa iubesc. Sa stiu cum arata si…cum se simte…
Azi stiu. Azi iubesc. Si asta ma face fericita. Nimic altceva.
