De ce chiar si atunci cand se intampla previzibilul tot suntem luati prin surprindere? Incerc sa vad lucrurile altfel decat le vad altii. Uneori…pentru ca de cele mai multe ori vad ceea ce vede toata lumea. Nu stiu de ce, dar azi vad totul mai clar. Vad teama netrucata a unora de a recunoaste ceea ce simt cu adevarat, vad lasitatea altora de a recunoaste ca au gresit, vad dezamagirea care ii doare pe unii, si lunga amagire in care se scufunda altii doar din frica de a trai. Dar ce uitam de fapt…e ca avem doar viata asta de trait. Chiar daca vom fi altcineva, candva, undeva, dupa ce vom muri…azi suntem doar ceea ce suntem. Si ar fi bine sa stim profita de timp. Pentru ca zilele trec si deciziile cele mai importante devin tot mai greu de luat. Daca iubesti, nu te ascunde. Daca vrei sa visezi, inchide ochii, sau viseaza cu ochii deschisi. Daca stii ca nu poti trai fara ea, ai curajul si renunta la comoditatea de a ramane resemnat cu singuratatea. Daca un el si o ea sunt facuti unul pentru celalalt, atunci nimeni nu poate schimba asta, decat poate…lasitatea unuia dintre cei doi. Si atunci e trist sa privesti cum doi oameni isi pierd sansa. De a fi “mai buni” impreuna.
Ma uit in jurul meu si nu inteleg. Vad oameni care se iubesc, dar care alearga in directii opuse. Si ma intreb…cand isi vor da seama cat timp au pierdut?
