Cateodata nu ma inteleg nici eu. Deci nu am pretentia sa fiu inteleasa. Dar am convingerea ca cine vrea sa ma cunoasca, reuseste. Asa cum sunt, mai complicata sau minimalista, altruista sau transfigurata de egoism, trista sau cea mai optimista fiinta de pe Pamant. Uneori concentrata, alteori vaga. Un lucru, insa, e cert atunci cand e vorba de mine, imi place sa zambesc. Indiferent de cat de ironica devine cateodata viata, oricat de greu ar fi aerul respirabil, nu vreau sa ma las coplesita de ceea ceea ce ma intristeaza. Iar un zambet, salveaza situatia. Sunt prea putine lucruri care conteaza cu adevarat in viata, si de cele mai multe ori nu le mai vedem din cauza propriilor ganduri (intotdeauna egoiste). Sunt prea putini cei care conteaza, si ei nu trebuie niciodata neglijati. Ce conteaza pentru mine? Lucrurile marunte. Chiar ele. Lucrurile marunte care, neglijate, evitate sau ignorate, pot da nastere unor crize majore. De personalitate, sau de actualitate. Nu mai vreau sa neg ce e important pentru mine. Nu mai vreau sa ma ascund in spatele unor cuvinte scrise inteligibil, intr-o maniera subtila. Pentru ca ceea ce spun sau scriu, vreau sa fie clar, si nu interpretabil. Asa ca pot scrie acum, negru pe alb, ca viata mea s-a schimbat radical in ultima vreme. M-a surprins cu un nou set de prioritati, cu o noua stare de calm si echilibru, cu linistea de care aveam atat de mare nevoie. El e linistea mea. Si doar el conteaza. Este singura persoana care vreau sa ma cunoasca, asa cum sunt, dezbracata de excese, egoism si rautati fugare. Pentru el, sunt eu. Si langa el, sunt fericita. Am asteptat o viata, sa il cunosc tocmai acum. Pentru ca toate, chiar toate, se intampla la timpul lor. Acum e timpul sa recunosc ceva ce nu credeam ca voi avea sansa sa recunosc vreodata.
L, m-am indragostit. Autentic si ireversibil.
